Nevoia de schimbare, de a face ceva semnificativ in legatura si pentru sine, vine cel mai probabil atunci cand constati ca muzica ta interiara are un volum ingrijorator de mic. Viata nu mai curge la nesfarsit in vibratia in care te regaseai la 16 ani, cand scenariile onirice te aveau doar pe tine ca salvator mondial,cand visele arhetipale prindeau contur cu fiecare prag pe care urma sa il bifezi si mintea ta anticipa constructii cosmogonice. Odiseea nu se opreste, dar continua in slow-motion.

Dar ce te obliga sa nu iei atitudine?Ceva se va intampla sau, mai degraba, ceva vei intampla in lupta care acum e mai inceputa ca oricand.Mai tii minte ce simteai cand masurai pamantul ca sa devii scriitor sau medic sau bancher sau dumnezeu? Poate crezi ca te alinai site-ai inselat?Dar ce ai putea face astazi cu energia de atunci?...

Odata intrat in dansul orasului, regresia la spiritul tanar poate fi utila. Dar nimeni nu-si doreste sa devina un batran care lasa in urma opera si munca sa, dar care va fi macinat inca de niste demoni interiori care au crescut prin lasitatea sa de a-i infrunta.

Viata e de unica folosinta. Viata e mica si saraca in conditiile in care te complaci in rutina si in povestea altora. De ce vorbim mai mult despre ceilalti decat despre noi insine?De ce avem prieteni care nu ne pot salva, pentru ca nu sunt decat turisti in singuratatea noastra?Si cum sa ridici ochii din panamt, cum sa adormi zambind daca toate faptele bune ale lumnii practice nu compenseaza niciunul din visele pe care le-ai ucis?

Si daca nu pentru a fi minunati ne-am nascut, atunci care mai e miza faptului de a fi?